Îmi amintesc câteodată,
Din anii de ucenicie,
De-o vobă foarte-adevărată
Ce mi-o spuneau bătrânii mie,
Şi de atunci o știu, de-o viaţă,
Fi’nd românească de natură:
“O meserie se ȋnvaţă,
Dar totodat’ se mai și fură”!
Acuma eu, la teorie,
De nota zece-am fost mereu,
Ȋn schimb, la practică, urgie,
Păi, să mă ierte Dumnezeu,
Atâtea trucuri și secrete
De la maeștrii mei din jur,
Cu câtă-ambiţie și sete,
N-am fost ȋn stare să le fur!
Căci…greu se fură-o meserie,
Că-i de tâmplar, frezor, cismar,
Dovadă e, că azi, bădie,
Un bun meseriaș e rar,
De-aia, cum văd, fără de glume,
Din Dăbuleni la Cotroceni,
Din câte meserii-s pe lume,
Cam toţi sunt politicieni,
Fi’ndcă de-un timp, ȋn România,
C-un doctorat, chiar plagiat,
Politica e meseria
Cea mai ușoară de furat!
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.