S-a pornit în suflet vântul peste frunzele durerii,
Eu, în pântecul odăii, m-am pitit de iarna grea
Și din strachina ciobită iau cu lingura tăcerii
Ciorba plină de tristeţe din singurătatea mea.
Florile iubirii, stinse, fug în toamnă din câmpie,
Gândurile-s văduvite de văratecul balsam,
Din ţinuturi friguroase, doar c-o mătură târzie,
Cineva, dar nu ştiu cine, bate uşurel în geam.
Nu deschid uşa-ndoielii, balamaua ruginită
Ar trezi în mine zorii printr-un scârţâit pahui,
Dar s-a furişat, mişelul, şi-n oglinda răstignită
Zăresc omul de zăpadă că-mi lasă peruca lui.
Crivăţul pornit din zare a rupt aripa visării,
Ard și fulgii amintirii cu rochiţele de nea,
Eu, din strachina ciobită, iau cu lingura tăcerii
Doar piftia închegată de singurătatea mea.
12.12.2016
vezi mai multe poezii de: ROLEA NICOLAE
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Vă mulțumesc și vă mai aștept.
ROLEA NICOLAE (autor)
joi, 15 decembrie 2016
Da , este o poezie superba !
casandra
miercuri, 14 decembrie 2016
Bine ai revenit pe aici. Frumoasă poezia. Felicitări !
ALapis
luni, 12 decembrie 2016
Mulțumesc Dănuța. Mă bucură prezența ta si verva ta poetică. Și eu te citesc cu mare drag. Stimă.
ROLEA NICOLAE (autor)
luni, 12 decembrie 2016