În repetabilul conflict cromatic,
S-a năpustit rugina incisiv
Şi verdele, atât de expresiv,
A dispărut subit şi enigmatic.
Tristeţea are iz ultimativ
Sub cerul toamnei devenit beznatic,
Din care plouă greu şi reumatic
Ca într-un implacabil laitmotiv.
Dar dincolo de ploi, de frig, de plumb
Se vede a rodirii strălucire
În aurul ce râde în porumb,
De-aceea, chiar cu bruma prinsă-n fire,
Mă rog, când de tristeţe mă dezbumb:
Mă întomnează, Doamne, prin rodire!
Simion Felix Marțian
vezi mai multe poezii de: Felix
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Sunt un mare admirator al versului tau cu totul deosebit! Multumesc!
andreionthepoetry
sâmbătă, 26 septembrie 2015
Până când am fost întomnat cu acest sonnet. mulțumesc, Felix!
bragagiu
vineri, 25 septembrie 2015
Splendidă poezie !
Felicitări !
mirimirela
joi, 24 septembrie 2015
Frumos sonet domnule Felix!
casandra
joi, 24 septembrie 2015
Cum ne-ai invatat: superb.
traian
joi, 24 septembrie 2015