Epistola a III-a
Duhul vieții se adie peste lacul fără valuri
Unde lebede valsează în ale amiezii baluri;
Libelule de lumină peste apă strălucesc,
Peştişorii înspre ele piruiete răsucesc!
O lebădă rătăcită se umbreşte lângă mal,
În tăcere îşi aşteaptă destinul pe noul val...
Soraya de după o salcie uşor se iveşte,
Cu albastrele-i luciri cu tristețe o priveşte!
-Oare nu-i fericită lângă ale ei surate?
Genele i se alintă-n lăcrimioarele-i sărate;
Inocența o distrage-n inutile perturbări
Care albe sunt ivite pe lacul cu întrebări...
Casian-preotul, pe sub plete-sălcioare
Simte seve clorofile prin a sale vinişoare
Când mirat zăreşte o floricică de muşcată
Înflorită prin Soraya lângă apa nemişcată...
Fără voie ai săi paşi spre aleasa sa îl poartă
Cum purcede omul în necunoscuta soartă...
Fluturele fără griji aripi îşi zbate spre lumină
Iar albina acu-ți dă la floarea de pe tulpină!
.......................................................................
-Bună ziua! De ce sunteți tristă domnişoară?
Soraya tresare... Simte o înfiorare uşoară
Apoi spre Casian se întoarce nedumerită,
Privindu-l se linişteşte și răspunde smerită:
-Ah! Sunteți vecinul ce-mbracă haine sfinte
Cel puțin aşa vă ştiu, aşa vă țin eu minte;
Sunt aiurită văzându-vă în straiele lumeşti!
M-ați surprins în gânduri, slabiciuni fireşti...
-Nici o slăbiciune nu rămâne fără un leac
Cum lebăda-crăiasă îşi tot caută pe lac!
-Da, aşa este, chiar lebăda mă întristează...
De ce dintre surorile ei se îndepărtează?
-Of, inocentă făptură! Doar aşa le veghează!
Pericolele se ascund şi prin după-amiază...
Casian zâmbeşte larg şi mai dragă îi devine
Soraya-aflată-ntr-o lumină a razelor divine!
Deschizându-şi firav buzele-i voluptoase
Îi zâmbeşte şi ea unduind uşor din coapse
Când se-apropie întinzându-i mâna fină...
Casian cu gingăşie o sărută şi firav suspină:
- Sunt Casian! Un preot fără a lui parohie
Până îmi va fi sortită în lume o dragă soție!
-Vai părinte! Am dorit doar să ne dăm mâna,
Dreapta ta de fapt îți este sărutată-ntruna...
Tânărul preot prinde brusc o roşeață pe față
Stânjenit de vorbele şi obiceiurile din viață...
Soraya cu pupilele mărite vrea să se scuze,
Îl ia cu drag de mână ducând-o către buze:
-Sunt Soraya! Sunt şoapta dintr-o depărtare
Ce îți va mângâia sufletul doar c-o sărutare!
-Soraya faci o glumă într-un joc copilăresc
Sau iubirea dintre noi chiar o şi întrezăresc?
O pală de vânt printre brazi îi răspunde...
Soraya privindu-l suav cuvintele-şi ascunde;
De ce-ar strica acest moment de slăbiciune
Cu un răspuns ce poate naşte suspiciune!?
Emilian Oniciuc-29.04.2018
vezi mai multe poezii de: Emilian Lican
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.