Spirale
Plini de vară,
ochii împrăștie zâmbete,
zâmbetele cresc lujeri de lumină,
diminețile deșteaptă
culorile din flori,
văzduhul,
greu de atâta albastru,
se odihnește tihnit
pe pleoape de pomi,
seara închide
ochii păpădiilor,
noaptea-i adună
să și-i prindă în păr,
liniștea cade, în ploaie,
din bolta înstelată
îmblânzind
orice zvâcnire de viață,
iar întunericul?
întunericul croșetează
încă o perfectă, imaculată,
dimineață.
vezi mai multe poezii de: Crina Lazar