În trecere
În casa văduvei nimeni, niciodată,
n-a sărbătorit o aniversare.
În intimitatea camerei mele
n-aș fi recunoscut că-mi păsa
de faptul că prietenii mei organizau petreceri.
Dar înainte de părăsi orașul pentru a merge la școală
mi-am celebrat ziua de naștere cu mult fum –
luase foc biroul pentru evidența populației
din clădirea primăriei.
Fără un raport de recensământ
care înregistra un băiat alb de cinci ani
la adresa mamei mele
din blocul de pe Green Street, în Worcester,
nu aș avea nicio dovadă documentară
că exist.
Tu ești prima persoană,
draga mea, care mă hărțuiește
cu ocazia tuturor acestor festivități.
Uneori, spui tu, capăt
o mină cumva abstractă, care te scoate
din minți, ca și cum ar fi vorba de-o anume
suferință sau nemulțumire.
Nu pune la inimă.
Poate nu-mi place prea mult
să fiu cine sunt.
Poate
a venit vremea
să exersez
noutatea de-a îmbătrâni.
După cum văd eu lucrurile,
trec printr-o anumită fază:
mă preschimb într-un cuvânt.
Orice alegi să revendici
de la mine este întotdeauna al tău:
nimic nu-i cu adevărat al meu,
exceptând numele.
Eu doar
am împrumutat această țărână.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Stanley Jasspon Kunitz
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.