Când ochiul îşi suie oglinda către cer
am să te aşez acolo
unde soarele se deşiră în seară
şi noaptea-şi învolbură lianele
peste ultima amintire
închis cu văzduhul în piept
ai să asculţi trecutul
cum curge dinspre azi spre mâine
şi-ai să-mi şopteşti
dacă nu eşti cu mine nu exişti
dare eu sunt aici
captivă
într-o imagine a iubirii
stăpână peste morgane
cu umbra-n asfinţire
răstorn o ultimă sclipire de albastru
peste ea pasărea albă
pasărea pasăre suflet
să n-o inspire pământul
mai simte încă ameţeala azurului
prin aripi cu amintiri frământate
atâta de puţin a mai rămas din zare
vezi mai multe poezii de: Agafia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Multumesc!
Agafia (autor)
marți, 14 februarie 2017
Felicitări sincere autoarei!
dorin s.
duminică, 12 februarie 2017