Prin papură și sălcii plângătoare
amiaza cade-n ape, fulgerând.
Ca mlaștinile ne-am umplut de soare
și de întunecime rând pe rând.
Parcă de veacuri stăm așa-ntr-o rână:
trec păsările către sud și vin,
și-un alt popor trăiește sus pe munte,
și-aceeași ciocârlie cântă-n vânt,
și stelele pălesc la noi pe frunte,
și nu găsim în veac niciun cuvânt.
Închiși în noi, ca semnul într-o carte,
tânjim în orizontul nostru mic.
Suntem sătui de dragoste și moarte
și niciodată n-așteptăm nimic.
Din ciclul "Alfabet poetic", vol. "Opere ale literaturii române", Editura Național, 2000
vezi mai multe poezii de: Ştefan Augustin Doinaş
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumiri, doamnă Manuela Munteanu, pentru toate aceste postări care îmbogățesc biblioteca site-ului.
Cu drag!
Adina Speranta
joi, 31 octombrie 2024