Sub umbrela unui apus ruginiu,
Trece-un vânt ce suspină târziu,
Pe-o frunză se-oprește ușor,
Un veșnic suspin de dor.
Se-aud printre ramuri șoapte,
Ca vise pierdute în noapte,
Iar blânda lumină se-ascunde,
În umbrele adânci și profunde.
Rămân lângă tine tăcut,
Și știu că nu-i totul pierdut,
Căci dorul, și vântul, și clipa,
Ne leagă sub cer cu aripa.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.