Pași grăbiți pe podeaua udă
Varsă în urma lor o sticlă de alcool,
Care cu-n parfum spirtos inundă
Doar sufletul meu mult prea gol...
Zâmbete și lacrimi se rostogolesc
Între marginile unei canapele rupte
Unde arcuri spatele ni-l zdrobesc,
Sub strigătele lor acute...
Îmi trec mâna prin păr și nu găsesc
Bucăți din mirosul viselor tale,
Pe care în urechi le trăiesc,
Sub buza mușcată a șoaptelor albe...
Un umăr gol dezvelește o pictură,
Ating cu-n vârf de deget acest jurământ
Și un sărut greu se-așterne sub lună,
În luna în care te-ai transformat în sfânt...
Cu genunchii la piept și glasul murdar,
Mă feresc de privirea ta ruginită,
Și încerc să mă apropii, dar dispar,
În mintea mea rătăcită...
Mă uit în jur și nu mă văd
În nicio bucată de oglindă,
Iar dacă ar fi să cad,
Probabil m-aș lovi de grindă...
Nu sunt, nu ești, n-am existat
Nu noi, ci doar o cameră goală,
Când lebăda neagră a cântat,
Noi, doi tineri îmbătrâniți,
Ne-am transformat în smoală...
vezi mai multe poezii de: LarisaBalan