Sub pădurea tăcută departe de lume,
Se-aprinde un foc ce nu are nume.
Din jarul lui roșu se-nalță mereu
O tainică șoaptă, un vechi ecou.
Pe trunchiuri de vise se-așază tăcerea,
Se leagănă-n frunze blândă durerea.
Din umbre se naște o poezie,
Ca roua din iarbă, ca o magie.
În inimă-mi bate clipa cea vie,
Cu dorul ce arde în orice făclie.
Și simt că-n lumină, și simt că-n noroi,
E tabăra dorului, un foc între noi.
vezi mai multe poezii de: roryta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.