Cu siguranță, drumul meu se va sfârși odată
Și voi pleca spre un tărâm cu ușa încuiată.
Vor adormi, pentru un timp, chiar gândurile mele,
Însă în zori de învieri, mă voi porni spre stele.
Cu strai albastru de zefir, cu aripi de lumină,
Voi părăsi pământul greu de plânsete și tină.
La porți de cer voi adăsta, sub mantia 'nserării
Să simt pe buze mir divin, și-un strop din gustul mării.
Apoi, se vor deschide, larg, ferestrele vieții,
Acolo unde e, doar har, izvorul tinereții.
Voi înflori precum un pom, ca lanul greu de grâne,
Iar trupul meu va mirosi a sare și a pâine.
vezi mai multe poezii de: Florina Emilia Pîncotan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.