Cioc, cioc, cioc
Ted Sheridan
Incepem să murim pe dinăuntru şi, asemeni altor statui,
Dedicăm amintirii noastre eterne
O mulţime de fleacuri sculptate
În beton, bronz, ipsos sau lemn.
Putrezim; înăuntru, pe dinafară.
Aşa se face că atunci când Moartea,
În cele din urmă, este expusă pe feţele noastre,
Prietenii
Sunt brusc liberi să recunoască, pur şi simplu miraţi,
Că, de fapt, nu ne-au cunoscut niciodată
Atât de bine . . .
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Ted Sheridan
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.