Faţa ei este-o grădină
De roze, de parfum plină,
Un paradis e trupul ei
Cu fructe atârnând pe-alei.
Cireşe cresc la care n-ai acces
Până se coc şi plâng după cules.
Şi, oh, cireşelor le vine atât de bine
Cu perle albe alăturea să şadă !
Când râde, cireşele ei pline
Par boboci roşii în zăpadă.
La ele n-au nici ochi, nici prinţ acces,
Până se coc şi plâng după cules.
Ochii de înger pândesc sub pleoape,
Sprâncenele stau arc, cu-ntinsă struna,
Ameninţând pe-oricine-i prea aproape,
Orice-atentat, cu ochiul sau cu mâna.
La sacrele cireşe n-ai acces,
Până se coc şi plâng după cules.
Thomas Campion-(1567-1620)
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Thomas Campion
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.