Timpul trece, orele se duc
nu mai jinduiesc de mult la vară
mă usuc ca creanga pomului
când aşteaptă iarna primăvară.
Trec subtil minute, ghemuiesc
iar în mine dorul de castele
nimănui nu-i pasă că exist
și mă culc gândindu-mă la ele.
Zi de zi bat drumuri de gândire
îmi lipseşte dealul Basaraba,
îmi e dor de casă şi de câmpuri
de bunicii mei, de mama.
Timpul trece, orele se duc
poezia vântului aşterne
colb de nostalgie peste zări
amintiri ce s-au făcut poeme...
vezi mai multe poezii de: Danut Cepoi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.