A fost o sâmbătă demult
și trăită de nimeni ca mine.
La ceas de vecernie, când Dumnezeu
se pregătea de odihnă.
Începusem să te iubesc incomod.
Cu sufletul cățărându-se
pe nesfârșit de albe stânci
închipuind securi de zăpadă
înfipte în pulpele morții.
Erai munte cu vârful în josul
unui vis așteptând
să-mi dea foc la ranița plină
de goluri sisifice.
Văpăile mi-ar fi fost cărări
spre pasărea iadului
ascunsă
în vapori de zmeuriș simfonic.
vezi mai multe poezii de: dinu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.