Tu ești
Tu ești lumea mea,
Ești pământul pe care îmi scald picioarele,
Am nevoie de îmbrățișarea ta,
Doar ea mă protejează de răceala neiubirii,
Doar ea mi-e scut împotriva ochiului lumii
Îți mulțumesc că ești,
Că îmi luminezi și încălzești viața,
Atât de multe vreau să-ți spun,
Încât gândurile mele vorbesc întruna cu tine,
Pe urmă, când le adun,
Ca să las cuvintele să valseze spre tine,
Uit mii de gânduri înfloritoare,
Adăpostite prin colțuri,
Te-aș proteja de privirea balaurului
Ce stă în furca pământului,
Dar nu ești o jucărie
Pe care să o scot din cutie
Și să mă joc cu ea când doresc,
Ești o ființă vie,
Ce are nevoie de soare,
De apă, de lumină
Și-așa alergi adesea printre spini,
Fără să observi cum îți străpung
Frageda-ți piele;
Arunci o piatră în apă
Și aceasta-i tulbură odihna
Și-atunci te minunezi
Cum toate încep să se războiască,
Să arunce venin,
Tu ești lumea mea
Și-aș vrea să te protejez la rându-mi
De hidra deșertăciunilor lumești,
Așa cum tu o faci la rându-ți,
Așa că cea mai bună armă
Rămâne îmbrățișarea,
O mângâiere a sufletului
În fiecare ceas al neputinței;
Tu ești!
(Din volumul Regăsiri)
vezi mai multe poezii de: Elzumina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.