Din belșugul de verdeață
Cărăbușul de aramă
Vine din turnătoria
Verii, să-l luăm în seamă.
Zgomotos ca o reptilă
Printre vreascuri se avântă,
Să arate că-i din lumea
Celor ce nu prea cuvântă.
Prinse veste de viață
Ce se-ncinge, rug, în umbra
Unde ne-am întins, tu basmul,
Eu ardorile și tundra.
Cărăbuș te ia cu iureș.
Te încearcă pe la glezne.
Îl alungi, el vine iarăși.
Pe-altă parte e mai lesne.
Ca suveica rândunică
țese pânzele de vară.
Ah, ce cald e! Va să plouă
Ecvatorial pe seară.
Susur mare de lăcuste
și de gaze fără număr.
Cărăbușul de aramă
S-a oprit pe caldu-ți umăr.
Mișcă?
Stă să-nchege gânduri?
Se destinde? Se descalță?
Parc-ar ști că de pe umăr
Numai zborul mai înaltă.
Și o ia către stăpânul
Iulie, cuptorul - astru,
Să ne ducă fericirea
Spre uitare în albastru.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.