ciclul HORE (1939)
În perdeaua de atlas
Noaptea i-a intrat de-un ceas.
Sfertul lunii de apus
S-a urcat nițel mai sus.
Un foc alb din cer s-a rupt
Și se-anină dedesupt.
Seară nouă-n vreme veche.
Deget fraged în inel.
Luna-i vine în ureche
Și-un luceafăr în cercel.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi