În satele și văile din Jiu,
Numai schilozi, numai muieri, numai copii
Împleticiți în ceață.
Carnea pe ei e vânătă și creață,
Și osul se străvede-n piele.
Dau brațele de glezne, picioarele sunt grele.
Strigoii ăștia mici, de țară,
Parc-ar voi să sară
Și s-ar sfii să calce pe pământ,
Ca de mormânt,
La fiecare cotitură.
Nici nu se plâng și nici nu-njură.
Atâta carne bună le-a rămas,
Cât buba rea, de la urechi la nas.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.