Cioplită din copacul întreg, din buturugă,
Nu m-au săpat uneltele de slugă,
Ieșită pe de-a-ntregul din singură sudoare
A unui om, un meșter de grinzi și de zăvoare.
Nici n-au intrat în triunghiul din codru, doborât,
Pieziș nici fierăstrăul, nici joagărul târât.
Sunt cioplitură dreaptă, pe muche, de săcure,
Dintr-un stejar de veșnică pădure.
Cu scobituri cinstite, crestate de topor.
Am stat opt veacuri strajă aceluiași izvor.
Țâțânile-ngropate, cu drugi și cu belciuge,
Le pot urni nainte, când vor să li se-njuge,
Și-nchid înapoi,
Spinările de tauri, alături, câte doi.
Tu, care știi deschide și descuia cu-o șoaptă,
Ești mai presus de mine, de meșter și de faptă.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.