Ce mi-ai părut odinioară,
În zarea cenușie și streină,
Un petec atârnat pe sfoară?
Și-o zdreanță amânată de-o prăjină?
Din viscol, uragane și furtuni,
Rămâne viu crâmpeiul de mătase.
Acolo unde maica-I așezase
Zăloagă-n cartea ei de rugăciuni.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.