Deodată, o clipită, tresări din nevăzut,
Ceva din licărirea unui surâs pierdut.
Al cui ai fost în lume, desprins și fără glas?
Din cei pierduți, atâta, surâsul, ne-a rămas.
De unde vii să tulburi și te trimite cine
S-ajungi, trezit din moarte, tot proaspăt și la mine?
Ești semn că din lumina ei stinsă-n curcubeie,
A dragostei, rămâne pribeagă o scânteie.
Surâdeți diafane, din dorurile mele,
Defuncte și mutate în cercul vostru, stele.
vezi mai multe poezii de: Tudor Arghezi
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.