Ploi metalice cad pe trupul meu sfâşiat
iar noaptea o car pe spate şi-mi simt sudoarea otrăvită
mă las purtat de-un vânt călăuz
în locuri crepusculare unde se văd anii
ce-au trecut pe lângă mine fără ştire, fără să-i văd
se văd oraşe-n decadenţă, ruine păgâne
femei ce-şi port copiii la piept plâng la colţul unei străzi uitate
iar bărbaţii se sinucid punându-şi la cap doar arme
luna, vie într-un timp trecut, acum nu se mai arată, e doar o candelă tristă
iar peste oraşele învechite doar ploi mai curg din cerul mohorât
e o junglă de sclavi şi regi pedanţi
un haos plămădit din subteranele morbide
ale oamenilor ce n-au ştiut să trăiască în armonie
mă simt o carne putrezită, un suflet dezolant
eu, cel ce port regretele tuturor oamenilor în mine
mă las purtat de acel vânt călăuz
într-o altă lume
sperând să nu se sinucidă şi ea în propriile greşeli
vezi mai multe poezii de: Razvan Poschin
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Poem cu tentă filozofica,
felicitari autorului
laura
vineri, 20 mai 2016
iar peste oraşele învechite doar ploi mai curg din cerul mohorât
e o junglă de sclavi şi regi pedanţi
un haos plămădit din subteranele morbide
ale oamenilor ce n-au ştiut să trăiască în armonie
Un adevar crud, versuri triste, un fel de furie a neputintei schimbarii pluteste in jurul lor, felicitari!
aspiranta
vineri, 20 mai 2016
Mulţumesc.
Razvan Poschin (autor)
joi, 19 mai 2016
Un poem plin de semnificaţii,
te felicit
tania
joi, 19 mai 2016