Au devenit casanți ciulinii,-n soare,
ca niște zmei de timp mumificați;
Zăduful mut se chinuie să-și zboare
fantomele de aer și fosfați.
E arșiță de se topesc cocorii
în zeul plasmei, neîncoronat;
O pală a mișcat sprânceana morii
și-un pui de păpădie a oftat...
Cu tălpi de jar, sărind de pe cărare,
scântei de om se răcoresc în lac;
Din păpuriș, penumbra zburătoare
strecoară fierbințeala - pitpalac!!!
Sub sălcii respirând se întețește
focarul roșioarelor zglobii;
Și bunul vânt strecoară părintește
lungi degete prin părul de copii.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos, Adina, pentru călătoria ta prin universul poeziilor mele! Sfiala face parte din acea stare de agregare a oamenilor ce au rădăcini adânci în acest pământ.
gabriel cristea (autor)
joi, 12 noiembrie 2020
Pastel demn de un mare poet! Hai, nu te sfii, nu e decât o constatare! Ai o forță impresionantă în crearea imaginilor care devin atât de vii, încât cititorul parcă aude oftatul acelui delicat pui de păpădie!
Deosebită apreciere, Gabriel!
Adina Speranta
miercuri, 04 noiembrie 2020