Urma
M-adună iar ploaia din apă,
Scobit în terestrul meu cînt,
Eşti numai o urmă ce-adapă
În mine uscatul pămînt.
Dau lipsă materiei mele,
Cu tot omenescu-mi trecut,
Sînt urma lăsată de stele,
Pe care-ai păşit şi-ai durut.
Urmă, fără tine,
Nu-s întreg pe lume,
Treci din nou prin mine,
Fără rost ori nume…
Rămîne-o cărare pustie,
Copaci parcă-s coaste de lemn,
Doar urma din mine mă ştie
Trăind în concavul meu semn.
Tu, freamăt, din care porniră,
Cîndva, însetați, doi eroi,
Ce-n mers fără drum se iubiră,
Hai, umplete-n mine cu ploi.
Urmă, fără tine,
Nu-s întreg pe lume,
Treci din nou prin mine,
Fără rost ori nume…
Şi de va începe să ningă,
Şi va dispărea sub nămeți,
Iubito, pe urmă ne-nvingă
Ȋntinsul cel alb dintre vieți.
Amprentă şi gol ce mă umple
Teluric, carnal, sufletesc,
Mi-e urma aceasta-ntre tîmple
Şi-n piept fierul roşu ceresc.
Urmă, fără tine,
Nu-s întreg pe lume,
Treci din nou prin mine,
Fără rost ori nume…
vezi mai multe poezii de: Dragos Niculescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.