Prietenului
Nicu Rolea
Vele arcuite
Vrând s-ajungă vântul
Parcă sunt cuvinte
Ce trăiesc Cuvântul.
Scârțâiesc catarge
Dând ceva a spune
Cum de cer se sparge
Biata rugăciune.
Tremură parâme
Ca și vene-n sânge
Și-n bruscări de clime
Fiecare plânge.
Dar atacă prora
Lumi în colți și spume
Visând aurora,
Căutând o culme.
Întâlnește-n cale
Cântul de sirene
Lăsând fără jale
Părți cotidiene.
Și se duce, duce
Undeva departe,
Nu poate-o răscruce
Drumu-i a desparte.
Pleacă, se îndreaptă
El nu știe unde
Prinde-o nouă treaptă
Ori doar se ascunde?
Prin lacrimi de rugă
Și elan de Soare
Zboară să ajungă
Visul cel mai mare.
Victor Bragagiu
vezi mai multe poezii de: bragagiu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc frumos tuturor!
bragagiu (autor)
miercuri, 10 august 2016
Ştiţi să mânuiţi cuvântul cu multă măiestrie.
Sanda
duminică, 31 iulie 2016
Mulțumesc, dragul meu frate, pentru dedicație. Foarte frumoase versurile tale...si velierul știe și înțelege spre ce port duce corabia poeziei. Respect.
ROLEA NICOLAE
duminică, 31 iulie 2016
versuri superbe scrise de un poet minunat..catre un alt poet tot la fel de minunat!
Dumnezeu sa va binecuvinteze!
fr Bragagiu..ma bucur citindu-va poeziile..
au o frumusete si o "greutate" (zic bine?) aparte..
va multumesc..
cu pretuire,
danab
duminică, 31 iulie 2016
Imi place poezia, e reusita, la fel ca si celelalte.
mihai
sâmbătă, 30 iulie 2016