- Absoarbe-l! - îmi spuse sacerdotul mânându-și săgețile pornite din arcul sprâncenelor stufoase.
- Nu-ți fie frică de spiritul colindător prin vremi atemporale! - Și mi-a întins, cu palme tremurânde, răsufletul de lup ce adăsta lângă stejarul vieții, unde zăcea, cu ochi deschiși, carnala sa neființă. Se unduiau în jur barbarele păduri, aidoma urzelilor ce strălucesc și înfioară,-n taina lunii, ape. Și-o liniște uraniană și bizară parcă-mpietrea tot Polul getic laolaltă cu broderia lui de stele-logostele. Și îl sorbii ca pe-o licoare sfântă, ce răspândea sălbatica aromă a vântului de brazi și de costișe. O mistică senzație de zbor se cuibărea-n vertebrele-mi ușoare, asemeni unui dor ce caută nepământești esențe. Adulmecam prin translucide sanctuare mirosul flăcării de andezit ce-a înălțat la cer și-a mistuit bătrîna stirpe-a celor drepți și mai viteji... Și mirosea a sânge închegat tăria zidului-carpat și mușchiul de pe el a răstignire; iar Carul mic pulsa, creștea sedimentând în ochiul meu flămând un timp nețărmurit. Am ascultat cum dălți neînchinate ciopleau în ritmul toacelor de lemn uscat nemuritoare coloane sarmisegetuze. Am mângâiat, atunci, cu palme-nfiorate asprimea palmelor ce buciardau cetăți și am simțit prin vase capilare
sudoarea frunților de moți; tot mineralul lor - genunea - ce se-ascundea în tragerea pe roți.
Cetatea levita deasupra lumii și-un furnicar de stele roia în jurul ei, și fabuloși balauri îmi amețeau privirea; și gânditori de piatră păreau strămoșii mei. Și-mi deveniră ochii incandescenți ca jarul și colții îmi creșteau indefinit de mult, iar venele pădurii aievea mă-nghioldeau, rugându-mă șoptit să urc și să tot urc...
Din rădăcina nopții, o strigă* argintie își dezmorțea aripa, pupila ei de ambră, geometrizând cetatea, suișu-mi săgeta. Se auzeau cum crapă sub pojghiți negre zorii și sângeriu crepuscul pe ziduri proiecta sfințita umbră păzitoare... Mă frământai s-ating, cu ultima clipire, fărâma de visare - răsufletul de lup -, când explodă în soare cântatul dimineții.
Se deșteptau cocoși sub frunzele de nuc...
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.