Voievozi din lemn
Căutând izvor de vânt, împletind apă cu piatră
Dau de lumea amuţită a nălucilor de lemn
Ce-n trăsuri de-amărăciune şi în schit cu jale-n vatră
Îşi înalţă mânăstiri scrijelind pe veacuri semn.
Înfigând în vămi apuse strigăte de vindecare
Şi-n tăceri de frunze frânte rugile din paraclis,
Voievozi din lemn sărută dimineţile precare
Şi îşi plâng de noapte bună câte-un frate ce-i ucis.
Au fost secole şi evuri de zăpezi însângerate
Când din clopote de trupuri veşniciei au fost scut
Voievozi din lemn asudă din inelele crestate
Când sentinţe mercantile duc securile în rut.
Au purtat pe umeri vină când din cer cădea arţag
Peste stepele din satul hăituit de cotropiri,
Şi au fost podea la hău în colibe tari de fag,
Dar acum sunt sacrilegiul unor laşi şi unor zbiri.
Stau aliniaţi la poale despuiaţi de amintiri
Nu e nimeni cu tămâie să le ‘nalţe ruguri demne
Voievozi din lemn se pleacă.Şi cu aşchii în priviri
Pier în urna lăcomiei voievozilor de lemne.
S-a mai pomenit vreodat’, muntele e smârc pustiu
Căci în frunză clocotită s-au înfipt sfori şi topoare,
Voievozi din lemn nu plâng, dezbrăcaţi de anteriu,
Sunt mai vii în trup ciuntit decât cei ce au cosoare.
Ram foşnit din brazi şi ulmi încropind de dor litanii
Se amestecă cu cerul, şi-o răcoare lasă semne
Domnitori din lemn doinesc printre rugi şi epifanii,
Chiar de miruiesc din cetini vânzătorilor de lemne.
Marian Puscasiu
Iulie 2015
vezi mai multe poezii de: MarianP