O privire, prinsă printr-un interstițiu,
A unei mulțimi de muncitori și șoferi într-un bar,
în jurul sobei,
târziu într-o noapte de iarnă -
Și eu, neobservat, stăteam într-un colț;
Arătându-se unui tânăr care mă iubește și pe care îl iubesc,
apropiindu-se în tăcere și
așezându-se aproape, ca să mă țină de mână;
Multă vreme, printre zgomotele de dus-întors - de băutură și
înjurătură și glume obscene,
Acolo respiram noi doi,
mulțumiți, fericiți să fim împreună, vorbind puțin,
poate nici măcar un cuvânt.
vezi mai multe poezii de: Walt Whitman
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.