Afurisiţii de bărbaţi-s ca rablele de-autobuze:
Aştepţi câte-un an s-apară unul dintre ei,
Iar când, într-un târziu, se iveşte unul
Mai apar vreo doi sau trei.
Îi vezi cum îţi fac fel de fel de semne,
Cum te invită-n maşină să te conducă acasă,
Încerci să le-nţelegi adevăratele intenţii,
Dar nu prea ai timp, căci alte griji te-apasă.
Oricum, dac-o dai în bară, nu mai poţi s-o dregi.
Îi ignori? Rămai uitată-n stație ca-n azil orfanii –
În vreme ce autoturismele şi-autobuzele tot trec şi trec,
La fel minutele şi orele, şi zilele, şi anii.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: Wendy Cope
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.