Viaţa-i amară
William Ernest Henley, 1849 –1903
Viaţa-i amară. Feţele zilelor, de dimineaţă şi până-n amurg
Sunt cenuşii de la atâta trudă şi lacrimi care-au curs şi curg.
Trebuie să ne trezim doar pentru a trudi, osteni şi plânge?
În soare, prin frunze, dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
Somnu-i avangarda visătoare-a orei grele-a morţii….
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.
Averile râd de oamenii bătrâni, de gurile lor ştirbe-n prag de-amurg;
Faima-i o perlă-ascunzând sub ea râuri de lacrimi care curg;
Iubirea trebuie să moară sau să-şi fie sieşi îndeajuns atât cât poate plânge.
În soare, printre frunze, de dincolo de flori, refuzând orice emoţii,
În vreme ce noi aţipim, se-apropie, tiptil, orele morţii.
Lăsaţi-mă să dorm. Ajunge.
Trad. Petru Dimofte
vezi mai multe poezii de: William Ernest Henley
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.