Bustul
Când o vreme-a trebuit să rătăcesc prin lume
Am lăsat casa-n grija unei femei, anume
Să ştergă praful de pe cărţi şi rafturi, de sub pat,
De pe tablouri, de pe bustul meu în bronz sculptat.
Când m-am întors, bine-ai venit scria în ochii ei,
Iar vocea-i era caldă şi mirosea pe hol a flori de tei,
Şi toate erau la locul lor în casă,
Curate şi lucind ca faţa ei frumoasă.
Dar, privind mai îndeaproape, am remarcat
Că era colb pe bustul meu, pe părul de bronz întunecat;
Nasul şi sprâcenele prăfuite-n gri băteau –
În schimb, buzele erat curate şi sclipeau.
Anii s-au tot dus, la fel s-a dus şi ea,
Dar adevărul de-atunci a rămas în mintea mea:
Acele buze reci au fost atât de curat ţinute
De buze vii, sărutând făr-a fi fost de cineva văzute.
Trad. Petru Dimofte.
vezi mai multe poezii de: William Henry Davies
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.