Frumoaselor fapturi le vrem vlastare
iar frumusetii-un spor de dainuire
si-n acest chip, plapand urmas transpare
purtandu-i umbra florii-n vestejire.
Dar tu ce-n ochii tai iti afli rug
hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
duci foame unde-a fost candva belsug,
insuti vrajmas al dulcelui tau eu.
Tu, care esti podoaba blanda-a firii
si-al primaverii crainic de nadejde
ti-ngropi in muguri florile iubirii
si esti calicul care risipeste.
Ai mila: ce-i al lumii nu prada
cu gura gropii si cu gura ta...
vezi mai multe poezii de: William Shakespeare
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.