Un madrigal - William Shakespeare
Adăugat de: Gerra Orivera

Bătrânețea posomorâtă și Tinerețea
Nu pot trăi laolaltă:
Tinerețea-i plină de desfătare,
Bătrânețea-i plină de griji;
Tinerețea e ca o dimineață de vară,
Bătrânețea ca vremea iernii;
Tinerețea e ca vara în podoabă,
Bătrânețea ca iarna golașă:
Tinerețea e plină de jocuri,
Bătrânețea gâfâie greu,
Tinerețea e sprintenă, bătrânețea șchioapătă:
Tinerețea e fierbinte și îndrăzneață,
Bătrânețea e slabă și rece,
Tinerețea e năvalnică, iar bătrânețea domoală:
Bătrânețe, te detest;
Tinerețe, te ador;
O! Iubirea mea, iubirea mea e tânără!
Bătrânețe, te sfidez –
O, dulce păstor, grăbește-te,
Căci mi se pare că zăbovești prea mult.



vezi mai multe poezii de: William Shakespeare




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.