Zburdă vântul dinspre țărmuri, întețind al frunzei zvon;
Crengile înfiorate ca un șarpe se-împletesc;
Smulge din paloarea lunii cucuvele - monoton -
Șuierândul miez al nopții, cu obrazu-i tâlhăresc.
Sfincșilor, stăpâni ai pietrei, li se-mplântă câte-o stea
Mitică și sclipitoare ca geneza unei ginți;
Explodează noi izvoare din țărâna tot mai grea;
Sorb privirile păgâne idoli htonici* și cuminți.
Întunericul pândește focul nalt, de ritual;
Își vopsesc pomeții picții* în culori de alb și-azur;
Megaliții zac de--a roata, visători sub boreal;
Ling văpăi incandescențe palpitând pe lemnul dur…
Câinii storși de vânătoare stau de pază lângă cerb;
Nici o pleoapă nu se zbate peste liniștea de vânt;
Vine vraciul prins în blănuri, voci înăbușite fierb;
Și gigantica-i penumbră murmură un vechi descânt…
Zeul codrilor, trufașul, cuibărește-ntr-un stejar,
întinzându-și ramuri blânde spre cervida de argint;
Și sub ghindele febrile parcă prinde suflet iar;
Crunți arcași robiți de vrajă beau din chiupuri mari absint.
Constelații spiralate își curg roiuri de scântei;
Magic, sângele se-ntoarnă în făgașul său carnal;
Împietresc imberbii ibecși pe sprânceana unui stei;
Cataracte translucide prăvălesc verduri aval.
Cerbul scutură din coamă, coarnele la cer i-ajung;
Ochii tulburați învie prin răsufletul de jar;
Se înalță, de uimire, glasul picților prelung;
Și vibrând printre menhire, zorii-mi par de chihlimbar…
g.Cristea
Notă*
Picții - populații descendente, probabil, din precelții autohtoni, numiți așa pentru tatuajele lor, care locuiau în sec. 3, în E și NE Scoției.
Idoli htonici - aparținând pământului, divinități subpământene.
vezi mai multe poezii de: gabriel cristea