Și, vai, din toate-acestea ce ne rămâne nouă,
Doar ciorna unui tandru certificat de-amor,
Din patru părți spre tine, ca și spre mine, plouă
Și pașii noștri-n noapte mai stăruie și mor.
Distanța se mărește, devine aberantă,
Fugim în zări contrare și rudele ne-ascund,
Schiori ce se aruncă orbește-n câte-o pantă,
Ne-ndepărtăm pe viață, pământul nu-i rotund.
Și, vai, din toate-acestea ce ne rămâne nouă,
Dobânzi pe toată viața și rate am făcut
Plătind nefericirea cinstit și pe din două
Cu toată fericirea luată împrumut.
Se prăbușesc frunzișuri făcându-și semnul crucii,
Halucinante umbre pe noi au coborât,
E toamnă și comisii de filozofi bat nucii…
Ce ne rămâne nouă decât un gust și-atât?
(Manifest pentru mileniul trei, vol. 2, 1986)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.