Iubita mea, cum semeni tu cu mine,
Ca două biete cărămizi în zid,
Eu dacă vreau, prin tine mă divid
Ca zidul vechi prin noile ruine.
Tu povestește-mi tot ce crezi că-i bine,
Cum mă deschid și-apoi cum mă închid,
Cît mi-este sîngele de agurid,
Tîrziu de tot să mi se coacă-n tine.
Noi semănăm, și de asemănare,
Ca de o repetare de blestem,
Eu cel mai mult, iubita mea, mă tem
Dacă te doare rana ce mă doare,
Iubita mea, deochiul meu suprem,
De-a mă vedea, printr-un defect mai mare.
29 decembrie 1987
(Într-adevăr, 1988)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.