Te-am și uitat, acum abia încerc
să-ți mai găsesc prin amintiri adresa,
negruța mea, tu nu-mi mai ești prințesa
purtând pe cap al suferinței cerc.
Sunt vinovat, sunt vinovat deplin,
mi-apune soarele arzând sub piele,
din cinic plâns, dau lacrimile mele
distanței, ca departe să te țin.
Cui te-am lasat? Și ce-ai să poți să faci?
Cum te-am împins trecutelor dezastre?
Unde sunt, Doamne, visurile noastre
de-ndrăgostiți curați, nebuni, săraci?
Te-am și uitat; sunt iar un domn estetic,
și iar iubesc aproape teoretic.
(Totuși, iubirea - 1983)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.