Cum este natural și legitim,
Ca, într-o bună zi, după risipă,
Să ne decidem să mai și murim,
Mă pregătesc și eu de-această clipă.
Va trebui să mă despart de prunci,
Ca și de țara mea de-ngenunchere,
Și multe rele vor păli atunci,
Ca pentru fiecare om ce piere.
Ca un copil printre copii cuminți,
Când voi intra-n pământ pentru vecie,
Va trebui să trec pe la părinți,
Să le mai spun povești din lumea vie.
Voi merge negreșit și la străbuni,
Să regăsesc enigme nepătrunse,
Chiar de-au ajuns metale sau cărbuni,
Ori au urcat în arbori și sunt frunze.
Și-apoi voi tot umbla pe sub pământ,
Cu poticneli de îndrăzneț precaut,
Să-nfrâng rușinea mea de om înfrânt
Și-n jungla minerală să te caut.
Voi fi prudent, să nu te deranjez,
Precum te-ai plâns, pe când eram în viață,
Pământ bemol lângă pământ diez,
Cinice-nfloriri de suprafață.
De-o viață, așteptându-te să vii,
N-am să-ți ofer promisiuni deșarte,
Te-am tot dorit o viață printre vii,
Așa că mor, ca să te caut și
Am să te-aștept, și în pământ, o moarte.
11-12 februarie 2003
(Din doi in doi, 2003)
vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.