Alaiul de-ntuneric din grota neagră-a nunţii
În bezna grea din mine este un suflet gol,
curg lacrimile-mi seci din cadaverica privire,
mi-e trupul prea bătrân şi sângele-n golire,
pe cerul nopţii grele, cu-un nesfârșit ocol
şi aripi obosite, îmi zboară trişti cocorii,
lăsându-mi viaţa goală, curgând spre moarte zorii.
Sunt om nebun, ciudat, sunt gură fără viaţă,
urechile n-aud iar ochii-mi nu mai văd,
pe frunte riduri negre în gânduri fac prăpăd,
culoarea mea cea verde, pe ochi îmi este ceaţă,
fiorul, mâna, carnea sunt reci precum mormântul,
s-a rupt în mine vara, zdrobind pe cer cuvântul.
În somnul meu de moarte visam ceva frumos,
dar cine ţine minte pe unde hoinăream,
un înger fără aripi în agonii păream,
ce cade pe pământul cel negru şi mâlos,
de prea multă durere, strângând în hăul frunţii,
alaiul de-ntuneric, din grota neagră-a nunţii.
vezi mai multe poezii de: sorina
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.