Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
Ninge legănat și moale
Din tăcere în tăcere
Ca oftatul plin în jale
Căzător fără putere.
În zare munţii-mpăduriţi
Sunt rotungiţi de-azurul verii...
De pe pereţi coboară sfinţi
S-apuce drumul depărtării.
Plec în poiana luminoasă
Din hudicioara plină-n frică
Unde mă taie orice casă
Cu văzul galben de pisică.
Tot mai mult „oleacă”,
Mai sărac în „plină”,
De la mine pleacă
Aripi și lumină.
În curcubeiele de toamnă
E dictatura de nuanțe
Care ne cheamă, ne îndeamnă
Spre nebunia de distanțe.
Dimineața-n brumă
Și-n reflux de Lună,
Ceața zarea curmă
Cu tăceri s-adună.
Eu presimt Poezia de aur
Cum din toamne ne vine încoace
Și în peșteri un minotaur
Bezna prozelor sale își tace.
Alungând din urmă zile
Veneau hoardele încoace
Ca să semene movile,
Să desființeze-o pace.
Aripa dimineții
S-a-ntins ca domnișoara
Ce își răsfiră creții
Iubindu-și oglinjoara.
În oricare gânduri
În oricare vise
Poezia rânduri
Gingașe îmi scrise.