Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
Din care vremi îmi vine-n minte,
Simțirile să îmi atingă
O veste fără de cuvinte
Ca și un suflet de tilingă?
Sunt umbră palidă sub stele
Și-un uriaș în centrul iernii
Când îndrăznesc să cat spre ele
Purtându-mi traiul pe troiene.
În zorii prinși de-nțepenire
S-aude că, înmugurită,
O simfonie de trezire
E pentru Soare pregătită.
Mi-e prinsă brigantina-n ghețuri,
Încheieturile-i suspină
Și vânturile-alungă cețuri,
Apoi și vremea cea senină.
Ninge liniște de stele
Peste măgură, pe vale
Și se-ndoaie brațe grele
După salbe de cristale.
Când marea blândă, la picioare,
Șoptește basmul liniștit
Aud chemându-mă spre zare
Întinsul ei de lazurit.
În furtișaguri de secunde
Hălăduiesc încet prin vreme
Răpindu-le din când și unde
Din inimă înspre extreme.
Poezia mea! Fetița mea! Iubită!
Putință iar nu dai să mi te-apropii,
Precum de-un moș cu pleata-ncărunțită
Secunde fug râzând ca-n ploaie stropii.
Ce e val ca valul trece...
M. Eminescu
Cuvinte din povești să-mpartă
Lucesc palatele Reginei
Pe toate-n dalbă puritate
Că simt cum pronunțarea vinei
Mă osândește de păcate.