Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
Susură văile în noapte
Ca vocea lină a femeii
Și visele - cireșe coapte
Își răsunară plin cerceii.
E-aşa tăcere că auzi
Cum apa-n râu îngheaţă
Şi își blestemă fulgii uzi
O prăbușire-n viaţă.
Cuvântul îmbrăcă pământ
Și hatul plânsului de-argilă
Ca să renască-apoi un cânt
Țesut în slovele de Milă.
În toamna vremii, pe alee
Calc peste stelele uscate
Și nu admit ca o idee
Să-mi fie peste libertate.
Ninge legănat și moale
Din tăcere în tăcere
Ca oftatul plin în jale
Căzător fără putere.
Cad imagini de liniști
Și ecouri de stele
Peste râu ce-n ariniști
Poartă ape rebele.
Tăcerea fulgilor s-așterne
Pe liniștirea de zăpadă
Ca-n dalbul argintiu al iernii
O înstelare să se vadă.
A venit un vânt din zare
Propunând cu-azur de doruri
Fremătări de depărtare
Și-un ecou de viitoruri.
Ninsoare, ninsoare de Lună
Cu stelele mici argintate
În palmele mele adună
Poveștile viselor toate.
Patru armăsari la poartă
Albi de aburi și în coamă
Sania ușoară poartă
Unde nerăbdarea cheamă.