Victor Bragagiu
victorbragagiu.blogspot.com
Când curge-n lume înserarea
Cu liniștirea de chindie
Că se aude fremătarea
Ce plopii-o spun ca poezie
Când seara la chindie
Ziua întreagă stinge
Aripă argintie
Îmi poposi un înger.
Melodia de chindie
Scrisă fără de penele
Inima mea străvezie
O gătește pentru stele.
În picurări de stele și de cântec
Ce-mi erodează și-mi zidesc ființa
Mă scutur din versete de descântec
Ca să aud cum plânge Miorița.
La răspântia crescută
Cu-nălțimea buruienii
Stă o troiță bătută
Doar cu mușchii și lichenii.
Cum aș vrea să vină iarăși
Ziua c-ochii de cireșe
Când cântările de vară-și
Vor tot cerul să înfeșe.
Bezna mi-a șoptit cu glasul:
„Încotro te duci, voinice?
Ogoiește-oleacă pasul
Și oprește-te pe-aice.
Am visat singurătatea
Ce-și deschise hăul gurii
Să-mi înhațe libertatea
Ca pe dulcele fripturii.
Liniște plină de glasuri
Tainice ce sună, sună
Risipită din vozglasuri
În păienjeniș de Lună.
Boarea fragedă de seară
Se prelinge din vecie
Peste fire de năgară
Și prin puf de păpădie.