Mă uit la ochii vii ce altădată
Erau umpluți de-o mare fericire,
La gura ce râdea înflăcărată
Rostind cuvinte pline de iubire.
Privesc la chipul ce-l credeam de zână,
Pe care-l admiram cu încântare,
La părul negru, moale ca o lână,
Care-a albit și de zăpadă pare.
Văd mâinile ce le știam frumoase
Și care mă-ngrijeau neobosite,
Acum atât de slabe și osoase,
Neputincioase, reci și chinuite.
Aș vrea ca Dumnezeu să se îndure
De mama şi să-mi facă-o bucurie,
Cinci ani frumoși din viața mea să fure,
Cinci ani, s-o văd ca în copilărie.
vezi mai multe poezii de: Octavian
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.