Două cuburi de gheață
stăm unul lângă altul
unul peste altul
nu ne e frig, ne e bine
căci ne sunt inimile piatră
nu simt, nu vor, nu cred
carnea-i ghipsuită pe os
și parfumul
doar se prelinge în jos
nu mai ajunge să miroasă a om
numai a dur, compact
și a târziu.
Ne legănăm mâinile în aerul surd și gol
muzica nu se lipește de timpanul
uscat de atâta tăcere
în lipsa trăirii ce-l ungea
să fie fluid și cald
și viu.
Nici rănile nu mai dor
au înghețat în noi
încă de pe vremea când ne țineam de mână
fără să ne atingem și
eram începutul și sfârșitul unui drum
ce nu-l vom merge niciodată
îmbrățișați.
Privirile azi
urme reci
ale unui trecut ce a trecut
ori nici nu a fost
decât o umbră prin vis
eu stau lângă tine
într-un univers paralel
tu stai lângă mine
exilat în propria-ți singuratate
și în propria închisoare a lui "de ce?"
De ce n-am iubit când am iubit?
porțile se închid în fața răspunsurilor
ce se veștejesc și mor
în lipsa sensului cald
și a dorinței dulci.
Împletite corpurile stau
carnea-i nimic fără gând
și totuși respirăm
încet și egal
fără să coborâm
fără să urcăm
fără să fim
fără să murim.
Eu și tu
cu mâini umbre
ne strângem în brațe
în noi regretul rece
ne-a devenit demult
piele și carne și os
și viață.
vezi mai multe poezii de: gabrielaa
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.