De ce doare viața
când omul
se așează supus
în clepsidra existenței sale ?
Curge necunoscutul hrănindu-se
din trena timpului zdrențuit
pe care-l târâm dupa noi.
Îmbrățișarea sufletului
e rece,
Suntem încă necreați
pentru a privi lumina
si depărtarea ei.
vezi mai multe poezii de: Liliana Rebenciuc
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.