Adună plopii crengile-n fereastră
cu frunzele întoarse-n asfințit,
pe masă plâng garoafele în glastră
văzând că te aștept dar n-ai venit.
Și somnul mă cuprinde dintr-odată,
aș vrea să dorm dar încă te aștept,
din colțul său, părând numai o pată,
motanu-și toarce visul, mai absent.
Se-aude vântul între plopi afară,
rafalele deodată se-ntețesc,
un tren târziu, sosit acum în gară,
trimite-n haos plânsu-i nefiresc.
Poate-ai sosit și tu cu trenu-n gară
și trebuia să vin să te aștept…
Of, ploaia asta parcă mă omoară,
dilemele se zbat în ochiul drept!
vezi mai multe poezii de: necorupb
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Salutări, tuturor(în special, spre autor), zic:
- Până nu-i toamna gata, nu intră-ntr-o temă?
Cele bune,
Purice N.
narcispurice
vineri, 30 octombrie 2020
Onorat, mulțumiri alese din partea mea!
necorupb (autor)
vineri, 30 octombrie 2020
Interesantă dilemă :)
Îmi place atmosfera creată, nu e statică, se simte freamătul așteptării, al îndoielilor, al vântului... Frumos! :)
Adina Speranta
joi, 29 octombrie 2020