Din umbrele serii lăsate domol,
pe geana apusului scurs peste deal,
venea rătăcind, nevăzut, un bemol
pe aripi de vis, prin decorul astral.
Cad fulgii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe ușă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
Îşi cerne seara umbrele opace
pe-aleile cu dale-n keramit,
la marginea uitării, retrezit,
un gând rebel începe să se joace.
Privesc din fotoliu, e iarnă afară,
iar focul din sobă îmi spune poveşti,
dorinţa din mine începe să doară,
te caut cu gândul, nu ştiu unde eşti.
E ceaţă, e frig..., și aud de afară
cum vântul se zbate năuc printre crengi,
speranţa în mine începe să moară,
iar tu din trecut ai vrea să mă ştergi.
Cu lungile ecouri rămase agățate
pe dorurile mute, venite din trecut,
aud și glasul vostru, iubite neuitate,
rămase-n amintire pe brâuri de sărut.
Aduce vântul frunze dantelate
lăsând în urmă arborii mai goi,
eu mi-amintesc iubirile ratate
rămase afară, triste, după ploi.
Când te-am văzut întâia oară dezbrăcată,
dezvăluindu-te misterioasă-n faţa mea,
am tresărit cuprins de-un tremur deodată
și-o teamă ireală-n mine se năştea.
Mărul copilăriei
Mărul de lângă drum a înflorit,
dă peste gard cu flori să mă primească,
Simt orele barbare cum adună
păreri de rău din clipe trecătoare,
pe sufletu-mi cernit să le depună
când visurile-ajung din depărtare.